I. TITLUL CONCURSULUI: Concursul de Interpretare W. A. Mozart
II. CONTEXT
La nivel local, viața culturală are un ritm lent, numărul
evenimentelor artistice dedicate muzicii clasice fiind foarte mic; așadar, se resimte acut nevoia unei
dinamizări a acestei dimensiuni, cu atât mai mult cu cât acest concurs este principalul eveniment la
nivelul județului care promovează muzica clasică, respectiv care valorizează studiul acesteia.
Totodată, Concursul național de interpretare Wolfgang
Amadeus Mozart este proiectul care se întemeiază pe necesitatea de a dezvolta competențele
artistice ale elevilor, în perspectiva construirii unui traseu educațional și profesional ce valorizează
talentul și educarea acestuia, de a construi un stil propriu de interpretare, bazat pe documentarea
în domeniul de referință, respectiv pe nevoia de a sprijini preocuparea cadrelor didactice pentru
validarea metodelor de lucru cu elevii, a dezvoltării unui dialog între acestea, având ca premisă
dorința de a realiza schimbul de concepții atât pe coordonata verticală (cadru didactic - elev, elev
- cadru didactic), cât și pe coordonata orizontală (între cadre didactice, respectiv între elevi).
Cu o amplă tradiție în spațiul educațional și competițional de
specialitate, tradiție ce implică și creșterea numărului participanților talentați din punct de vedere
muzical de la un an la altul, concursul răspunde și nevoii de dezvoltare a capacității de apreciere a
actului artistic, prin prisma celui care este parte integrantă a acestuia, respectiv a celui care
cunoaște arta prin studiul personal.
III. OBIECTIVELE PROIECTULUI
- O 1: Crearea contextului pentru dezvoltarea competențelor de lucru în echipă pentru aproximativ
250 de cadre didactice și aproximativ 300 de elevi în perioada decembrie 2024 - aprilie 2025;
- O 2: Valorificarea potențialului cultural al municipiului Târgoviște prin organizarea concursului
în trei zile și în zone diferite din oraș, precum și prin creșterea numărului de școli implicate în ediția
2025 cu cel puțin 36,36% față ediția 2024 (de la 22 la 30);
- O 3: Valorizarea performanței bazate pe studiu prin premii acordate pentru cel mult 25% dintre elevii
participanți la concurs (aprilie 2025);
- O 4: Dezvoltarea competențelor organizatorice pentru cel puțin 50 de elevi din Liceul de Arte „Bălașa
Doamna” Târgoviște, implicați în calitate de voluntari, în perioada ianuarie – aprilie 2025
- O 5: Promovarea proiectului și a rezultatelor acestuia la nivel național în cel puțin câte un canal
din presa scrisă, radio și televiziune, în perioada de organizare și desfășurare a concursului
IV. CONDIȚII DE PARTICIPARE
Concursul se desfășoară pe 7 secțiuni:
- PIAN: clasele a V-a - a XII-a
- VIOARĂ: clasele a V-a - a XII-a
- CORZI GRAVE (chitară, contrabas, violă, violoncel): clasele a V-a - a XII-a
- INSTRUMENTE DE SUFLAT DIN LEMN (clarinet, fagot, flaut, nai, oboi): clasele a V-a - a XII-a
- INSTRUMENTE DE ALAMĂ (corn, saxofon, trompetă, trombon, tubă) și INSTRUMENTE DE PERCUȚIE
(marimbafon, tobe): clasele a V-a – a XII-a
- CANTO CLASIC: clasele a IX-a - a XII-a
- MUZICĂ DE CAMERĂ: clasele a IX-a - a XII-a
Au dreptul să participe elevi din sistemul național de învățământ,
cu vârsta cuprinsă între 7 și 20 ani, indiferent de școala de proveniență. Fiecare școală participantă organizează o
selecție a elevilor, în vederea participării la etapa județeană. Se pot califica la etapa națională elevii clasați la
etapa județeană pe primele 6 locuri din același an de studiu de la același instrument, respectiv cel mult 6
formațiuni de muzică de cameră, cu condiția obținerii unui minim de 85 de puncte. Acordul de participare al
directorului școlii, precum și al Consiliului artistic pentru elevii care studiază în școlile, liceele și
colegiile de muzică/ arte, este obligatoriu.
Nu există secțiuni separate pentru elevii care provin din învățământul de
artă și pentru cei din afara acestuia. Elevii care nu provin din clase de muzică pot participa la concurs pentru
una dintre primele două clase imediat anterioare celei în care se află în anul școlar în curs (această opțiune va fi
precizată la înscriere, prin selectarea clasei pentru care participă), cu următoarele excepții:
- clasele a V-a și a VI-a pentru toate instrumentele pentru care studiul începe în clasa a V-a;
- clasele a IX-a și a X-a pentru secțiunea Canto.
Pentru secțiunea muzică de cameră este obligatoriu ca toți elevii
participanți să fie înscriși cel puțin în clasa a IX-a.
Un concurent poate participa la un singur instrument în cel mult
două secțiuni, precum și la secțiunea muzică de cameră.
Elevii din învățământul de artă participă în mod obligatoriu numai
la clasa în care sunt înscriși. Dacă elevii din învățământul non-vocațional se înscriu la mai multe secțiuni, pentru cel puțin una dintre ele
participă la clasa în care sunt înscriși.
Nu se percepe taxă de participare. Nu sunt solicitate donații
din
partea participanților/ familiilor acestora.
V. PROBELE DE CONCURS (REPERTORIUL PENTRU CONCURS)
- PIAN - clasele a V-a - a XII-a
- o lucrare din creația lui W. A. Mozart sau o lucrare din perioada clasicismului (sonată partea I
sau părțile a II-a și a III-a, rondo, temă cu variațiuni de sine stătătoare)
- o lucrare din repertoriul preclasic, romantic, modern sau românesc, diferită ca gen și formă.
- VIOARĂ - clasele a V-a - a XII-a
- o lucrare din creația lui W. A. Mozart sau o lucrare din perioada clasicismului
- o lucrare din repertoriul preclasic, romantic, modern sau românesc, diferită ca gen și formă.
- CORZI GRAVE (chitară, contrabas, violă, violoncel) - clasele a V-a – a XII-a
- o lucrare din creația lui W. A. Mozart sau o lucrare din perioada clasicismului.
- o lucrare din repertoriul preclasic, romantic, modern sau românesc, diferită ca gen și formă.
- INSTRUMENTE DE SUFLAT DIN LEMN (clarinet, fagot, flaut, nai, oboi) - clasele a V-a – a XII-a
- o lucrare din creația lui W. A. Mozart sau o lucrare din perioada clasicismului
- o lucrare din repertoriul preclasic, romantic, modern sau românesc, diferită ca gen și formă.
- INSTRUMENTE DE ALAMĂ (corn, saxofon, trompetă, trombon, tubă) clasele a V-a – a XII-a
- o lucrare din creația lui W. A. Mozart sau o lucrare din perioada clasicismului
- o lucrare din repertoriul preclasic, romantic, modern sau românesc, diferită ca gen și formă.
- INSTRUMENTE DE PERCUȚIE (marimbafon, tobe) clasele a V-a – a XII-a
- o lucrare din creația lui W. A. Mozart sau o lucrare din perioada clasicismului
- o lucrare din repertoriul preclasic, romantic, modern sau românesc, diferită ca gen și formă.
- CANTO CLASIC
Clasele a IX-a și a X-a
- un lied sau o arie din creația lui W. A. Mozart;
- o piesă românească;
Clasele a XI-a și a XII-a
- arie din creația lui W. A. Mozart
- un lied romantic
- o piesă românească
- MUZICĂ DE CAMERĂ - clasele a IX-a - a XII-a
- Sunt acceptate în concurs formații alcătuite din minim 2 instrumentiști, maxim 20
instrumentiști.
- o parte/ două părți dintr-o lucrare de W.A. Mozart
- o parte/ două părți dintr-o lucrare preclasică, romantică, modernă sau românească.
Notă:
Se acceptă și aranjamente/transcripții numai pentru secțiunile: corzi grave, instrumente de suflat
din lemn, instrumente
de suflat din alamă și instrumente de percuție și muzică de cameră. Repertoriul se execută din memorie, cu
excepția secțiunii muzică de cameră, respectiv pentru percuție, set-up. Repertoriul prezentat la etapa
județeană se păstrează și la etapa națională. Toți candidații vor fi prezenți în locul de desfășurare a
concursului cu minimum 30 de minute înainte.
Durata maximă a repertoriului:
- Clasele a V-a – a VIII-a: 20 minute
- Clasele a IX-a – a XII-a: 30 minute
VI. CALENDARUL ȘI MODUL DE DESFĂȘURARE
- Etapa județeană:
- Transmiterea listei elevilor calificați de la etapa pe școală: 7.03.2025
- Organizarea etapei județene: 19.03.2025
- Etapa națională:
- Transmiterea listei elevilor calificați de la etapa județeană: 21.03.2025
- Organizarea etapei naționale: 31.03 – 3.04.2025
Datele etapelor pe școală și județeană pot fi stabilite și în alte
zile, dar fără a depăși datele limită maxime stabilite prin prezentul regulament pentru înscriere/
transmiterea listelor elevilor calificați la etapa următoare.
Concursul se desfășoară numai cu prezența fizică a concurenților.
VII. CONDUCEREA CONCURSULUI, EVALUAREA (JURIZAREA)
La etapa județeană, juriul este alcătuit din președinte, membri
(pentru fiecare secțiune câte doi profesori de specialitate din școlile vocaționale, care predau instrumente
din cadrul secțiunii) și un secretar (al întregii comisii, cu rol de centralizare a rezultatelor evaluării).
Președintele juriului, membrii și secretarul acestuia sunt numiți prin decizie a Inspectorului Școlar General
al Inspectoratului Școlar Județean respectiv cel mai târziu cu o zi înainte de desfășurarea etapei.
La etapa națională, juriul concursului va fi alcătuit, pentru fiecare secțiune, din trei membri, după cum
urmează:
- Un cadru didactic universitar în domeniu care predă instrumentul respectiv/ un instrument propus în
cadrul secțiunii sau o personalitate recunoscută care interpretează la instrumentul respectiv/ un
instrument propus în cadrul secțiunii;
- Un profesor din mediul preuniversitar care predă instrumentul respectiv/ un instrument propus în
cadrul secțiunii dintr-o unitate de învățământ preuniversitar, care a îndrumat un elev/ un echipaj la
ediția precedentă a concursul Mozart și a obținut Trofeul sau Premiul I la cea mai înaltă clasă la
care a existat concurent în cadrul ediției precedente;
- Un profesor din Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște care predă instrumentul respectiv/ un
instrument propus în cadrul secțiunii, de regulă titular pe disciplina respectivă.
Decizia de constituire a comisiei de jurizare este emisă de
Inspectorul Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița cel mai târziu cu o zi înainte de
desfășurarea etapei.
Pentru fiecare secțiune, există un secretar de secțiune, profesor
din Liceul de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, care predă un instrument propus în cadrul secțiunii. Rolul
secretarului este de a centraliza punctajele acordate fiecărui elev de către fiecare membru pe fiecare
criteriu de evaluare și de a calcula punctajele finale obținute de candidați. Secretarul are drept de notare
în situațiile de conflict de interese.
Președintele de onoare al juriului este personalitate a mediului
muzical, având cel puțin titlul științific de doctor.
Dacă provine din mediul universitar, are cel puțin titlul de
conferențiar/ șef de lucrări.
Președintele executiv și secretarii concursului (directorii
unității) nu au drept de notare.
Fiecare concurent este evaluat de minimum doi evaluatori; pentru
situațiile de incompatibilitate a unuia sau a cel mult doi dintre membrii juriului secțiunii, unul dintre
evaluatori poate fi secretarul secțiunii sau președintele de onoare al juriului.
Jurizarea:
- Fiecare dintre membrii juriului notează evoluția candidaților pentru fiecare dintre piese cu puncte
de la 1 la 100, iar la final consemnează media obținută de candidat. Punctajele și mediile acordate de
fiecare membru al juriului sunt baza de calcul a punctajului final al fiecărui candidat, punctaj
obținut prin media aritmetică a punctajelor individuale. Ierarhizarea candidaților se face în ordine
descrescătoare. Diferența de punctaj dintre evaluatori nu poate fi mai mare de 10 puncte. Eventualele
diferențe mai mari se soluționează prin consens.
- Departajarea candidaților cu punctaje egale se realizează pe baza mediei punctajelor obținute la
piesa din opera compozitorului W. A. Mozart. În situația în care această piesă nu există la unul dintre
candidații cu punctaje egale, acesta trece în mod automat pe poziția următoare celui al cărui repertoriu
respectă acest criteriu.
- În caz de egalitate, după aplicarea criteriului anterior, departajarea se realizează în baza punctajului
acordat la expresivitate.
- Următorul criteriu de departajare este punctajul acordat la dificultatea repertoriului
- Ultimul criteriu de departajare este punctajul acordat la fidelitate față de textul muzical.
- Hotărârile juriului sunt definitive.
Componența juriului pentru etapa națională va fi anunțată cel mai
târziu cu 60 de zile înainte de data începerii concursului.
Important:
- Criteriile de jurizare sunt valabile atât la etapa județeană, cât și la etapa națională.
- Participanții care doresc să concureze (la etapa națională) pentru obținerea Trofeului Mozart, la
punctul 1, vor interpreta obligatoriu o lucrare din creația compozitorului W. A. Mozart.
- Pentru secțiunea Muzică de cameră numărul minim de membri ai formației este 2, iar cel maxim este de
20.
- Câștigătorii Trofeului Mozart nu mai pot participa o ediție la aceeași secțiune, dar pot participa
la o altă secțiune/ alte secțiuni.
VIII. MEDIATIZAREA PROIECTULUI
Regulamentul concursului va fi publicat pe pagina de internet
www.mozart.balasadoamna.ro, realizată special pentru vizibilitatea proiectului, pe pagina de internet a
unității, www.balasadoamna.ro, pe paginile de socializare, inclusiv ale partenerilor, și va fi transmis
tuturor unităților de învățământ pentru care există date de contact, precum și celor cu care vom intra în
contact în perioada premergătoare organizării concursului, în vederea informării unui număr cât mai
mare de posibili participanți. Cadrele didactice ale unității vor prezenta concursul și vor transmite
informații în cadrul întâlnirilor prilejuite de alte concursuri sau în comunicări bilaterale. Informațiile
vor fi transmise pe grupuri naționale de Whatsapp/ Telegram din care fac parte profesori ai unității.
Vor apărea articole și reportaje în cotidiene online precum
www.damboviteanul.com, www.ripostapenet.ro,
www.gazetadambovitei.ro, www.jurnaldedambovita.ro, dar și în presa cu caracter cultural (Observatorul Cultural), respectiv la posturi de radio locale (Minisat, Kiss FM Târgoviște, Puls FM) sau naționale (Radio România Muzical, Radio Trinitas) ori la tv (TVR Cultural) în perioada de organizare sau în timpul desfășurării concursului propriu-zis, precum și după aceea.
De asemenea, vor fi organizate:
- Concert de deschidere, susținut de absolvenți ai liceului și de elevi premianți ai unor ediții precedente;
- Gala laureaților ediției precedente.
IX. CERTIFICAREA
- Atât la etapa județeană, cât și la etapa națională se acordă câte un singur Premiu I/ al II-lea/ al III-lea pe fiecare an de studiu, pentru fiecare instrument, cu condiția întrunirii unui număr de minimum 97/ 94/ 90 de puncte (corespunzător Premiilor I/ al II-lea/ al III-lea). Se pot acorda maximum două mențiuni pe fiecare an de studiu, pentru fiecare instrument, cu condiția întrunirii unui număr de minimum 85 de puncte.
- La etapa națională, la fiecare secțiune se acordă câte un singur Trofeu Mozart. Pentru Trofeul Mozart este obligatorie întrunirea punctajului maxim (100 de puncte), respectiv obținerea Premiului I pentru anul de studiu la care concurează elevul.
- Premiile neacordate nu se pot transfera de la o secțiune la alta, de la un instrument la altul sau de la o clasă la alta.
- La etapa națională toți elevii primesc diplomă de participare, iar profesorii coordonatori și profesorii corepetitori primesc adeverință.
X. PRECIZĂRI FINALE
Înscrierea la concurs se va desfășura în perioada 01.01 -
21.02.2025, ora 18:00, prin completarea chestionarului disponibil la adresa https://forms.gle/69fRXCpYA9pLugL37. Toate informațiile sunt obligatorii. Respectarea cerințelor formularului este obligatorie. Responsabilitatea corectitudinii informațiilor completate în formular și care
se vor regăsi în toate documentele concursului (programări, diplome, prezentări, rapoarte etc.) revine exclusiv persoanei care a completat formularul. În cazul în care formularul este completat de mai multe ori pentru aceeași secțiune, ultima înscriere este luată în considerare. Eventualele corecturi se pot realiza cel mai târziu în termen de 24 de ore de la afișarea programării pe pagina dedicată concursului: www.mozart.balasadoamna.ro și pe pagina de internet a Liceului de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, în secțiunea dedicată: Excelență > Mozart
Participarea este condiționată de prezentarea carnetului de elev vizat pe anul în curs, cu ștampilă aplicată pe fotografie, inclusiv pentru elevii care vor participa din partea Palatelor și Cluburilor copiilor. Pe pagina cu datele personale nu este permisă nicio modificare. Organizatorii nu asigură cazarea participanților, dar poate facilita, la cerere, identificarea unor soluții adecvate (hotel, cămin pentru elevi/ studenți).
Organizatorii pun la dispoziția concurenților spații pentru
repetiții,
conform
unei programări anunțate la sediul
organizatorului și pe pagina pagina de internet a Liceului de
Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, în secțiunea dedicată: http://balasadoamna.ro/mozart.php
cel mai târziu cu trei zile înainte de desfășurarea concursului.
Profesorii însoțitori și părinții elevilor participanți răspund de
securitatea elevilor minori participanți pe întreaga durată a participării, inclusiv în incinta/incintele unde se desfășoară concursul, având obligația de a
depune toate diligențele ca aceștia să respecte regulamentul unității și al concursului, precum și programarea.
Câștigătorii Trofeului W. A. Mozart vor avea obligația de a
susține un recital în cadrul ediției următoare a concursului. Obținerea Trofeului W. A. Mozart este condiționată de interpretarea unei piese de W. A. Mozart.
Regulamentul este disponibil:
- la secretariatul liceului: Telefon - 0245211166;
- e-mail dedicat: mozart@balasadoamna.ro;
- pe pagina dedicată concursului: www.mozart.balasadoamna.ro și pe pagina de internet a
Liceului
de Arte „Bălașa Doamna” Târgoviște, în secțiunea dedicată: Excelență > Mozart, precum și pe pagina de Facebook a unității în cadrul evenimentului special creat.
Persoanele de contact:
pentru secțiunea pian: prof. Alexandru BONDU - tel.: 0722144411
pentru secțiunea vioară: prof. Adina Raela ANDREI - tel.: 0766577551
pentru secțiunea corzi grave: prof. Luchian Alexandru OLTEANU - tel.: 0766297573
pentru secțiunea instrumente de suflat din lemn: prof. Iustina Iulia IBADOF - tel.: 07:
0767097299
pentru secțiunea instrumente de suflat din alamă și instrumente de percuție: prof. George Rareș
HOȚESCU -
tel.:
0726490212
pentru secțiunea canto: prof. Argentina NAE - tel.: 0721371197
pentru secțiunea muzică de cameră: prof. Oana Roxana PREDA - tel.: 40771647632
|